luni, 26 martie 2012

Programul numit ,,Scoala altfel,,

 Programul ”Școala altfel” debutează din anul şcolar 2011 – 2012 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în săptămâna 2-6 aprilie 2012, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Simultan se organizează fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare.
   Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități nonformale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
   Clopoţelul “Şcolii Altfel” va suna, pentru prima dată, în 2 aprilie 2012. Va suna pentru un altfel de orar, pentru activităţi care exced curriculumul naţional şi care, sperăm, vor aduce plus-valoare întregii comunităţi şcolare: competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, un zambet elevilor şi dascălilor implicaţi.
   Partenerii MECTS în acest demers sunt numeroși. În primul rând, e fiecare dascăl şi elev din România. Totodată, ne bucurăm de sprijinul structurilor reprezentative ale elevilor, prin intermendiul Consiliului Naţional al Elevilor, dar şi al organizaţiilor non-guvernamentale care s-au implicat direct, prin proiecte implementate voluntar şi gratuit la nivelul şcolilor.
   Lista ONG-urilor care au venit până acum în sprijinul Programului ”Școala altfel” şi proiectele propuse de acestea se regăsesc în meniul “Listă ONG”. Vă invităm să vă informaţi despre proiectele lor şi să îî contactaţi, dacă doriţi să le implementați şi în şcoala dumneavoastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu